Vrei sa te organizezi mai bine cu mesele? Ti-am pregatit o fisa de lucru pe care o poti folosi pentru a analiza preferintele culinare ale copilului tau. Iti va fi mult mai usor sa gasesti idei de retete noi. Descarca fisa de aici GRATUIT!
Porumbul dulce! Un aliment foarte cunoscut la noi, dar consumat rareori sub forma de supa. Am ales o varianta de supa care sa fie rapid de facut si plina de vitamine. Poate fi servita cu paine prajita cu usturoi, cu tortilla chips si chiar cu o salata verde (baby spanac sau kale).
Daca ati copilarit la tara probabil ca sunteti si voi invatati cu gustul de porumb. Imi amintesc cu placere de porumbul fiert, de floricele si mai ales de mamaliga. Am decis sa abordez putin diferit supa de porumb si am decis sa adaug in ea putin unt si cheddar pentru a fi mai cremoasa.
Partea interesanta este ca, pentru adulti crema este la fel de buna si ii puteti adauga pentru un plus de savoare niste bacon crocant.
Cum faci supa de porumb
Reteta are ingrediente simple, dar produsul final este fin, aromat si cremos!
Unul dintre secretele acestei supe este sa adaugi jumatate din cantitatea de porumb in timp ce fierbi celelalte legume, ca la final sa blenduiesti totul. Ulterior poti adauga restul de porumb pentru consistenta.
In pasi simpli, lucrurile se deruleaza astfel:
- Sotezi o ceapa mica, jumatate de morcov si un cartof intr-o lingura de ulei de masline
- Adaugi usturoiul si in lasi cam 30-40 de secunde pana isi schimba culoarea.
- Adaugi jumatate din cantitatea de porumb, sare, piper si supa de pui
- Lasi la fiert cam 15 minute pana se inmoaie toate legumele
- Blenduiesti (blender de mana, vertical) pana se tranforma intr-un lichid auriu, uniform
- Adaugi restul de porumb si blenduiesti in asa fel incat sa ai o consistenta cremoasa
Tip:
Adauga jumatate din cantitatea de porumb in timp ce fierbi celelalte legume, ca la final sa blenduiesti cu totul. Ulterior poti adauga restul de porumb pentru a obtine consistenta dorita.
Reteta de supa crema de porumb
Aceasta reteta poate transforma total un pranz si chiar o cina daca o serviti in combinatie cu o salata. Eu o fac destul de des vara pentru ca gasesc porumb proaspat, dar iese la fel de bine si cu porumb la conserva.
Faptul ca Ilincai ii place oricum porumbul fiert, mi-a dat varianta aceasta pentru a schimba reteta de dovleac pe care ea o mananca cu aceeasi placere. In plus, cateva boabe de porumb servite langa pot ajuta copilul sa deguste, sa se joace si sa devina familiar cu textura.
Pentru ceilalti membri ai familiei puteti orna cu bacon, patrunjel si un pic de suc de lime. Gustul este sublim!
De ce e bun porumbul pentru copii
Beneficiile aduse unui copil sunt multiple, mai ales daca vorbim despre aportul de vitamine, minerale si antioxidanti.
In general, pormubul are o reputatie proasta din cauza arhi-cunoscutului sirop folosit ca indulcitor. Faza este ca in compozitia acestuia nu mai exista demult fibrele si nici tiamina (vitamina B1) care este benefica organismului uman.
Oricum, eu il prefer pentru ca este un produs local, cu traditie la noi. Si atata timp cat il gasesc in varianta proaspata, cu atat mai bine.
Cateva sfaturi
- Puteti sa o faceti si fara cartof, dar acesta ii ofera ceva mai multa consistenta
- Folositi o supa buna. Cea pe care o pastrati de exemplu de la o gaina de tara
- Porumbul de la cutie este la fel de bun
- Puteti obtine un plus de savoare cu putin cimbru proaspat
- Poate fi servit de toata familia dupa preferinte: cu bacon, cu suc de lime sau chiar cu Tabasco
Supa crema de porumb
O reteta delicioasa pentru pranz sau cina - supa de porumb poate deveni rapid favorita intregii familii
Ingrediente
- 1 lingura ulei de masline
- 1 cartof
- 1 morcov
- 1 ceapa mica, potrivita
- 1 catel de usturoi
- 4 cani de supa de pui, aproximativ 1 litru
- 6 cani porumb, echivalent 2 conserve mari (daca folosesti porumb proaspat, fierbe-l tot inainte)
- sare, piper si unt
- 2 lingurite de cimbru sau patrunjel tocat
Mod de preparare
- Incinge o tigaie pe foc potrivit. Adauga o lingura de ulei de masline si apoi cartoful, ceapa si morcovul taiat cuburi. Amesteca si soteaza totul pana ceapa incepe sa se inmoaie. Adauga apoi si usturoiul si amesteca pentru 30 de secunde-1 minut.
- Adauga supa de pui si asezoneaza cu putina sare si piper (daca supa e sarata ai grija sa nu mai pui sare!). Lasa totul sa fiarba cam 6-8 minute din momentul in care incepe sa clocoteasca. Da focul mic si acopera cu un capac.
- Adauga cam jumatate din cantitatea de porumb peste amestecul din tigaie. In acest moment poti adauga si verdeata.
- Opreste focul si foloseste un blender pentru a mixa totul. Adauga din porumbul ramas si amesteca pana la consistenta dorita.
- Pentru plus de savoare si cremozitate, poti adauga cheddar si un cub de unt.
- Serveste pentru cei care vor cu bacon, lime si folosind pentru ornament cateva boabe de proumb. Pofta buna!