Vrei sa te organizezi mai bine cu mesele? Ti-am pregatit o fisa de preferinte pe care o poti folosi pentru a analiza preferintele culinare ale copilului tau. Iti va fi mult mai usor sa gasesti idei de retete noi. Citeste mai multe despre fisa aici!
Povesteam intr-un alt articol ca mie nu prea imi placea dovleacul si asta doar pentru ca gustasem eu la un moment dat o placinta, care nu mi-a placut. Numai ca, in momentul in care am inceput diversificarea, tot gaseam retete pentru bebelusi care contineau dovleac. In plus, toata lumea lauda gustul lui.
Ca parte a procesului de a introduce alimente noi in meniu si de a nu o priva pe Ilinca de mancarurile care mie nu-mi plac, am inceput sa cumpar dovleac.
Retetele pe care le tot vedeam au inceput sa imi faca cu ochiul si imi aduc aminte ca am incercat prima data o reteta de clatite cu dovleac. Ulterior am facut supe, piureuri si chiar biscuiti, insa preferata mea este reteta de briose cu dovleac.
Ce beneficii are dovleacul pentru copii
Dovleacul are multe dintre vitaminele si nutrientii esentiali de care copilul vostru are nevoie pentru a creste sanatos. Contine mai multe minerale de baza, precum calciu si magneziu, care ajuta oasele copiilor sa creasca mai puternice.
Fosforul din dovleac poate imbunatati de asemenea, functiile creierului, mentine echilibrul hormonal si imbunatateste digestia.
Dovleacul placintar este foarte gustos copt. Raman la parerea ca in combinatie cu mar copt si scortisoara, este de fapt reteta care il ridica pe podium. Dar sa nu uitam ca noi incercam sa familiarizam un pui de om cu orice gust si combinatie buna, asa ca trebuie sa ii dam o sansa si la pranz.
In plus, ne folosim de gustul lui dulce pentru a introduce in supe crema sau piureuri tot felul de cereale, cum e quinoa, pe care poate nu orice copil o mananca ca atare.
Citeste si: Reteta de supa crema de dovleac placintar cu quinoa
Cum faci briose cu dovleac
Reteta e relativ simpla, dar necesita un timp mai indelungat pentru ca inainte de a te apuca de ea, trebuie sa coci dovleacul. Eu am pus si 3 mere mici (mici pentru ca sunt de la tara) si voiam sa folosesc aroma si gustul dulce-acrisor pentru a intensifica gustul final al brioselor.
Incepe de aici:
1. Incingi cuptorul la 180 de grade si pregatesti o tava de aragaz cu hartie de copt.
2. Tai dovleacul in jumatate, ii cureti semintele si il asezi in tava. Merele le-am lasat fix asa cum sunt, le-am curatat de cotor si coaja dupa ce s-au copt. Le lasi la cuptor 30 de minute sau mai mult, in functie de cuptor. Dovleacul trebuie sa fie copt si moale, ii faci testul cu scobitoarea.
3. Dupa ce s-au copt, le tai cuburi si prepari un piure fin cu blenderul
4. Intre timp, ca la orice reteta de briose, pui intr-un vas ingredientele uscate: faina, zaharul, condimentele, praful de copt si bicarbonatul de sodiu.
5. In alt vas pui ingredientele lichide: ouale, laptele, uleiul, esenta de vanilie si piureul de dovleac si cel de mar.
6. Torni ingredientele uscate peste cele lichide si amesteci cu un tel, cat sa se lege compozitia, dar nu insista prea mult.
7. Pregatesti o tava pentru briose, cu hartie speciala, eu am pus 18 bucati. Am turnat din compozitie, cu o lingura pentru inghetata, in fiecare hartie.
8. Le-am lasat la cuptorul setat la 180 de grade, fara ventilatie, cam 15 minute.
Tips:
Cerne faina si praful de copt inainte de a le pune in vas. De asemenea, scoate ouale si laptele din frigider, inainte de preparare ca sa ajunga la temperatura camerei.
Reteta de briose cu dovleac
In cazul in care nu iti place gustul dovleacului sau mofturosul are alte preferinte, te asigur ca vei schimba reteta in bine, adaugand condimentele potrivite.
Profita de toamna si include cat mai des acest aliment minune in retete. Este foarte sanatos si potrivit pentru orice masa principala sau gustare. La noi nu lipseste toamna de pe masa.
Reteta de briose cu dovleac
timp de coacere: 15 MINUTE
Ingrediente
- 250 de grame de dovleac (eu am avut un dovleac micut)
- 2-3 mere dulci-acrisoare (optional)
- 250 de grame de faina
- 1 lingurita praf de copt
- 1 lingurita bicarbonat de sodiu
- 1 lingurita scortisoara
- jumatate de lingurita de nucsoara macinata
- jumatate de lingurita de cuisoare macinate
- 100 de grame de zahar
- 2 oua
- 250 de grame de piure de dovleac
- 120 ml de ulei de floarea soarelui
- 80 ml de lapte
- 1 lingurita de esenta de vanilie
Mod de preparare
1. Coci dovleacul si merele 30 de minute in cuptorul incins la 180 de grade.
2. Dupa ce s-au copt, le faci un piure fin cu blenderul. Masori cantitatea sa fie 250 de grame, plus minus.
3. Intr-un vas amesteci ingredientele uscate: faina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, condimentele si zaharul.
4. In alt vas bati cele doua oua, peste care adaugi laptele, uleiul, vanilia si piureul de dovleac.
5. Torni ingredientele uscate peste cele lichide si amesteci cu un tel pana se leaga compozitia.
6. Pregatesti o tava pentru briose cu 18 bucati de hartie speciala. Torni cate 2 linguri, pentru inghetata am folosit eu, in fiecare compartiment.
7. Dai tava la cuptorul incins la 180 de grade timp de 15 minute. Faci testul cu scobitoarea si cam asta este tot.
Sa aveti pofta si daca faceti toamna asta, astept pozele si sa-mi spuneti despre reactia familiei.
[…] si: Reteta mea de […]
[…] si: Reteta mea de biscuiti cu […]
[…] si: Reteta mea de briose cu afine si […]
[…] si: Reteta mea de briose cu afine si […]
[…] si: Reteta mea de supa de […]
[…] Citeste si: Reteta mea de briose cu dovleac […]
[…] Dar, dupa cum probabil stiti deja, am depasit etapa in care foloseam inlocuitori si alte ingrediente pe care noi in familie nu le folosim. Etapa a fost scurta si am mers pe principiul ca un copil intr-o familie trebuie sa manance si sa se obisnuiasca cu ce se consuma in acea familie. Nu poti da exemplu, nu poti sa ai mese comune, daca mancarea difera foarte mult sau foarte mult timp. Evident, pastrand limitele cu privire la sare, zaharuri, grasimi etc pe care noi adultii le mai consumam. […]
[…] Citeste si: Reteta de briose cu dovleac […]