23 octombrie, 2020

Chiftele la cuptor: reteta de casa, indragita de copii

TIMP DE CITIT  MINUTE


Vrei sa inveti sa gatesti pe placul copilului si sa nu mai irosesti mancarea? Poti sa faci acest lucru folosind Fisa Preferintelor pentru Copii Mofturosi. Vezi exact cum am facut eu sa imi organizez un meniu saptamanal, sa gatesc mai eficient si sa descopar retete care sa nu mai fie refuzate. Incepe si tu acum.

Chiftele la cuptor, o reteta care iti aduce aminte de copilarie, te trimite direct in fata blocului cu o felie de paine si cu bucata de carne care inca frige. Cel putin, asta visez eu cand gatesc chiftele.

Abia asteptam weekendul cand stiam sigur ca vom avea la masa de pranz ciorba de perisoare, chiftele si ardei umpluti. Sunt nostalgica, dar sunt convinsa ca pentru multi din generatia mea, asta insemna masa din weekend. 

De cand ne confruntam cu independenta asta a Ilincai la masa, am tot cautat retete care sa o tina ocupata in scaun, sa ii placa, sa fie satioase, dar in acelasi timp sanatoase.

Initial am facut chiftele la cuptor din carne tocata de pui. Nu pot sa spun ca au avut succes neaparat, au fost gustoase atunci pe moment, fiind calde, dar a doua zi, nu mai sunt asa de delicioase. Dupa parerea mea. pieptul de pui tocat, nu este o carne potrivita pentru retetele la cuptor sau nu am gasit eu reteta castigatoare.

De data asta, am folosit carne de porc pentru chiftelele la cuptor, mai exact o bucata frageda de pulpa de porc cu foarte putina grasime. Nu se compara gustul, se pastreaza foarte bine si a doua zi sunt la fel de fragede si pufoase.

Cand este recomandat sa introduci carnea de porc copilului

Daca o sa cauti pe net o sa gasesti foarte multe informatii despre subiectul introducerii carnii de porc la copii. Unii pediatrii spun ca e bine sa o ocolim pana cand copilul va implini 3 ani pentru ca este o carne greu digerabila si stomacul copilului mic nu o poate tolera. Alti pediatrii recomanda momentul introducerii carnii de porc inca din primul an de viata al copilului.

Acum fiecare face cum vrea, dar am vazut atatea cazuri in care copilului ii este refuzata carnea de porc, dar ii sunt agreate dulciuri si produse cu margarine si alte grasimi...

In cazul copiilor mofturosi, doar faptul ca mananca aduce bucurie. Asa ca, daca nu mananca nimic din ce i-ati gatit, dar intinde mana dupa friptura voastra de porc, poate ar fi bine sa il lasati sa incerce.

Acum nu vorbim aici de o carne de porc cu multa grasime, adica nu te apuci sa ii dai bebelusului o ceafa de porc. Dar cand e vorba de pulpa de porc sau un muschi de porc, eu o voi alege asa ceva intotdeauna in detrimentul unui piept de pui din comert.

Eu i-am dat Ilincai prima data carne de porc cand avea 1 an si jumatate. Nu era in plan, dar gatisem o bucata de muschiulet de porc, foarte frageda, si a mancat si ea, mai greu intr-adevar, dar a incercat si i-a placut.

Citeste si: Reteta de paste cremoase cu ciuperci

Vrei mai multe rețete?

Vom lansa curând o carte cu cele mai de succes rețete pentru copii mofturoși.

Pentru chiftelele la cuptor, nu cumpar niciodata carne tocata, prefer sa iau bucata de carne si sa o toc eu acasa. Si asta doar pentru ca asa pot sa am control pe raportul de carne/grasime.

Cum faci chiftelele cu carne de porc la cuptor

Dupa cum spuneam, retetele cu carne tocata se mostenesc, practic exista in fiecare familie, difera doar condimentele sau gusturile. Normal  ca cele mai gustoase chiftele sunt cele prajite, nu am sa neg asta. Nu sunt intru-totul de acord cu ideea ca cele prajite sunt nesanatoase. Daca temperatura uleiului de prajire este cum trebuie, cantitatea este mica, nu cred ca fac mai mult rau decat cele la cuptor.

Doar ca facand reteta la cuptor, scapi si de mirosul din bucatarie, de mizerie si le poate servi si copilul fara griji.

Si la cuptor vei folosi ulei, dar daca nu setezi cuptorul la 200 de grade se vor usca si te vei alege cu un preparat, numai bun de aruncat la gunoi a doua zi. Si noi vrem sa evitam asta.

1. Incingi cuptorul la 200 de grade si pregatesti o tava de aragaz cu hartie de copt.

2. Toci carnea si o condimentezi. Eu am pus putina sare, piper, cimbru, putina boia dulce, 3 catei de usturoi pisat, o ceapa mica, tocata foarte fin, putin marar.

3. Peste carne pui 1 ou si 3 felii de paine inmuiata in prealabil in apa, stoarsa bine si fara coji (poti pune si cartof fiert)

4. Modelezi chitelele si ungi fiecare bucata cu putin ulei. Cel mai bine iti ungi mainile cu ulei si le modelezi asa in parti egale, nu foarte mici pentru ca se vor usca.

5. Le bagi la cuptor pentru 30-35 de minute; nu trebuie sa le intorci neaparat, eu nu am facut-o.

Tip:

Daca alegi sa le prajesti, mai adauga un ou la compozitie, da-le prin faina si pune-le in tigaie doar cand uleiul este incins. Nu pune mult ulei in tigaie, ci cat sa le acopere pe jumatate.

Reteta de chiftele la cuptor

Noi am mancat chiftelele astea cu o salata de legume. Ma rog, eu am mancat salata, Ilinca a mancat doar castravetii din salata, dar tot a fost un succes.

A reusit sa manance 2 bucati, asa ca voi imbunatati reteta, iar data viitoare voi pune si morcov sau dovlecel.

chiftele la cuptor

Reteta de chiftele la cuptor

timp de preparare:  15 minute

O reteta potrivita pentru pranz, usor de preparat si cu ingrediente la indemana, cea mai importanta este doar sursa de carne de porc.

Ingrediente

  • 500 de grame de pulpa de porc tocata
  • o ceapa mica
  • 3 catei de usturoi
  • condimente: sare, piper, boia dulce, cimbru uscat
  • marar
  • 1 ou
  • 3 felii de paine inmuiata in apa, stoarsa bine si fara coji
  • ulei pentru uns chiftelele

Mod de preparare

  1. Am incins cuptorul la 200 de grade si am pregatit o tava de aragaz cu hartie de copt.
  2. Am tocat carnea peste care am adaugat condimentele, oul, mararul si feliile de paine.
  3. M-am uns pe maini cu ulei si am modelat chiftelele in parti egale, nu foarte mici pentru ca se vor usca.
  4. Le-am asezat in tava si le-am bagat la cuptor pentru 30-35 de minute.

Sa va zic cum miroase in bucatarie?

  • {"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
    >