Prejudecati si stereotipuri despre greutate in lumea copiilor

Pe langa educatia alimentara pe care (incercam) o transmitem copiilor nostri, ca parinti ai mileniului 3 avem datoria de a ne ocupa si de educatia lor sociala. Un aspect care pare ca dispare incet-incet din societatea romaneasca ca victima a digitalizarii, educatia sociala este importanta pentru ca interactiunea si modul in care ne raportam la lume si oameni poate face victime mai mult decat un joc de pe telefonul mobil.

Ne lovim zilnic de aspecte ce tin de educatie si daca unele pot fi subiective (discutia e libera, deci puteti sa va spuneti punctul de vedere in comentarii mai jos), unele sunt lasate in desuetudine de majoritatea parintilor, dar si a bunicilor. Nu este zi sa nu observ pe strada, in parc, in magazine, comportamente ale copiilor care tradeaza viitorii adulti care nu au empatie, actioneaza fara inteligenta emotionala si considera locurile aglomerate doar o scena pe care ei trebuie sa urce primii doar pentru ca sa-si valideze ego-ul antrenat de acasa.

Copii care se inghesuie la coada sau sunt bagati in fata de mame care vesnic se grabesc sa ceva: sa cumpere inghetata, sa ia bilet la film, sa plateasca la casa...sa nimic...

O bunica care a traversat pe rosu cu un copil de 4 ani de mana, ignorand total multimea care astepta la trecere "risipita" si ea pe trotuar, pe carosabil si printre masini si privind furioasa cand catre soferi, cand catre culoarea semaforului.

In parc in weekend, un copil mai mare cu doi ani ca Ilinica a venit si a impins-o din leagan doar ca sa se dea pentru 3 secunde si sa plece in alta directie. Parintii n-au avut nicio reactie.

Mame care doar pentru linistea lor imping telefonul in bratele copilului, ignorand orice semnale ale lui de atentie, foame, joaca etc.

Sunt multe exemple de acest gen si toate au la baza minimul de educatie al celor care au grija de copii, nu al copiilor. Ca parinte nu trebuie sa fii perfect, din contra trebuie sa arati ca esti ca un oricare alt om, dar cu bun-simt si atent la ce e in jur.

Copiii nostri imita, copiaza si adapteaza ceea ce vad si ceea ce sunt invatati. Modul in care au capacitatea de a amesteca ceea ce vad este genial si este firesc pentru un organism care parca este nascut pentru a sparge cutumele.

Mintea unui copil este cumva ca a unui detinut - cunoaste limitele (daca ii sunt puse), dar in permanenta cauta solutii sa evadeze, sa eludeze reguli si sisteme, sa incerce si sa isi asume riscuri si sa forteze limitele spatiului in care evolueaza. "Evadarea" mintala la care tanjeste constant este cea care poate fi usor incurajata nu doar de comportamentele non-sociale ale parintilor, dar si de inactiunea lor. Pentru un astfel de "detinut" orice mica eroare sau ignorare ii dezvaluie erori in sistem si ii valideaza intentiile. 

Chiar daca parintele pare a fi un gardian, el este de fapt un ghid si trebuie sa fie in permanenta vigilent.

El creste cu valori pe care si le formeaza nu doar mimetic, dar si alocand propriul crez. Si cel putin, pana la o varsta avem datoria sa le arata valorile unei societati care se vrea civilizata. Nu facem educatie pe toate planurile aici, dar si cand e vorba de educatie alimentara, copiii nostri trebuie sa stie cum ar trebui sa se simta si ce inseamna mancarea si corpul uman.

Acest articol este pentru a da un semnal parintilor in ideea ca ar trebui sa invete copiii despre o imagine pozitiva a corpului si sa evite pe cat posibil catalogarile. Pentru ca, toti ati trecut prin asta si chiar daca nu se numea bullying, cu totii avem un prieten "Grasu" - asta daca nu sunteti chiar voi ala.

Si daca acum e amuzant, la un moment dat porecla asta v-a dat alt vibe in mediul vostru de prieteni. Si daca nu v-a placut, ganditi-va acum la copilul vostru si la graficul de mai jos.

Am primit intr-o zi acest mail:

Am un copil de 5 ani si nu stiu cum sa vorbesc cu el despre oamenii care sunt grasi. De multe ori cand ii citesc povesti si un caracter este descris ca fiind "gras" il inlocuiesc cu "un om mai mare" doar pentru a nu-i spune despre catalogarea oamenilor dupa cum arata. La o petrecere acum cateva saptamani, a intrebat-o pe mama unei fetite "Tu de ce ai mainile asa GRASE?". M-am prefacut ca nu am auzit, chiar cand acea mamica i-a raspuns: "Dar, tu de ce esti asa de slaba?". Nu stiu cum sa reactionez, as vrea sa ii explic si nici sa declar cuvantul "gras" unul tabu.

Ducem in afara unui razboi digital care ataca constant mintile copiilor nostri si un razboi al perfectiunii mutante - vedete care arata perfect pe Instagram, adolescente care se machiaza si se poarta in imitatia vedetelor TV, regimuri drastice la fete tinere pentru a arata skinny doar pentru ca e un trend, copy/paste de pseudo-vedete care duc viata de lux facand...nimic, dar aratand...bine.

Navigam cu totii in cultura asta si razboiul acid impotriva grasimii se accentueaza - vedem in mancarea din oras, in meniurile impinse in media, trendul de "green" si shake-oriented, mancare mai putina si tot pachetul ca "gras" este asociat cu chestii nasoale: ca esti lenes, prost si chiar sarac si mananci prost.

Si toate astea chiar de la varsta scolara.

A fi "gras" este o descriere a corpului, dar el este de fapt dus in zona de jignire, de insulta. Poate ca un raspuns bun in cazul de mai sus ar fi fost:

" - Da, eu am bratele mai grase ca ale tale!" sau

" - Si tati are bratele subtiri!"

Cand luam in considerare cuvantul "gras" a fi un topic iesit din tipare, cand copilul nostru este mai gras fata de varsta lui sau se ingrasa in perioada pubertatii, intelegem altfel notiunea asta.

Copiii nostri invata de la noi astfel de notiuni si o data cu ea si rusinea de a fi gras sau slab. Oricum ar fi exista sansa sa ne faca copiii speriati, mai putin fericiti si ingroziti ca pot sa ia in greutate.

Ceea ce nu e deloc o drama.

Nu este nicio problema sa folosesti cuvantul "gras"

In incercarea noastra de ocoli anumiti termeni, poate fi extrem de greu in fata copiilor. "Gras" poate sa insemne ca nu e politicos, ca poti sa jignesti pe cineva si ca e mai bine sa folosesti termeni ca "durduliu" sau "plinut". 

Primul lucru care ar trebui sa-l invete copiii nostri este acceptarea, care este de departe mai importanta decat un termen. A te accepta intai tu pe tine si a intelege ca suntem diferiti prin ceea ce facem si ne comportam si nu cum aratam, este mai mai important decat un cuvant cu atatea intelesuri.

Uite cum ai putea sa incepi sa faci un astfel de exercitiu.

A fi "slab" , "inalt" sau "gras" sunt descrieri fizice - asa cum poti sa fii cu parul cret sau blond. "Blondo" nu este atat de jignitor pentru fata si descrie culoarea parului.

Acum asta nu inseamna ca poti lasa copilul sa arate cu degetul un om gras si sa va amuzati pe tema asta, dar poti discuta despre un astfel de look fara a evita termenul. Ii poti spune ca bunicul este "gras si inalt", ca are o alta constitutie fata de alti oameni si varsta are alte caracteristici.

Tata poate fi mai inalt decat varul Andrei, doar pentru a reformula cadrele in care anumite caracteristici apar in discutie.

Descrierile sunt peste tot in jur si folosirea lor poate pava drumul spre un limbaj care sa nu fie mereu cu dublu sens.

Uite cum poti sa ajuti copilul sa scape de stereotiparea agresiva.

• intr-o zi in parc poti face un exercitiu de genul sa observati oamenii care trec: unii mai mici, altii mai in varsta, altii mai grasi si altii mai slabi. Poti sa compari oamenii care se plimba incet in parc si altii care alearga. Poate ca suna artificial sau fortat, dar fiindca copiii sunt bombardati in desene si filme de oameni si personaje grase, este o buna metoda sa dai inapoi "spalatul pe creier" facut de media.
• daca va uitati la filme sau desene animate o sa vedeti peste tot sterotipuri de genul asta. Chiar si la magazinul de jucarii, exista un colt de fete si unul de baieti. E bine sa explicati asta cand fetelor li se impun culori - de cand e mica Ilinca poarta toate culorile si iarna fiindca avea geaca verde sau albastra era frecvent confundata cu baieti doar prin prizma culorii hainelor. Stereotipurile astea sunt mereu in desene unde personajul gras este si lacom si egoist. Este doar un mod de a vedea acest stererotip, explicati asta si copilului.
• incercati sa vorbiti despre aspect, dar puneti accentul ca unii oameni se pot simti deranjati si ca e bine sa nu comentezi despre aspectul fizic al oamenilor. Toti suntem diferiti si e bine sa evitam comentarii despre aspectul fizic. Chiar si daca ne intalnim cu cineva prefer sa zic " Ce ma bucur ca te vad!" decat "Dar, ce bine arati, ai slabit?"

In final, totul se rezuma la a folosi aceste tip de cuvinte. Nu doar pentru nu parea ceva iesit din comun, dar si pentru a pregati copilul pentru o astfel de etapa.

Din punctul nostru de vedere, a folosi astfel de cuvinte in familie este doar un pas pentru a dezvolta strategii pentru copil pentru etapa in care oamenii vor comenta despre el sau despre parintii lui ca sunt grasi - acest cuvant nu este ascuns la noi in familie si nici nu vrem sa aiba un sens doar pentru personajele din filme si pentru programele de nutritie ale guvernului.

Mai multe informatii pe tema asta gasiti in sursele de mai jos.