Experienta pe care o ai atunci cand trebuie sa hranesti un copil mofturos nu este nici pe departe usoara. Uneori poate fi obositor si simti ca nu stii ce variante mai ai, alteori esti surprins de faptul ca vrea sa manance aceeasi mancare in fiecare zi, de 3 ori pe zi.
Ai stat vreodata macar 3 minute sa te uiti in ochii copilului tau mofturos, sa intelegi la ce se gandeste cand se uita la mancarea pe care o are in fata? Te-ai intrebat macar in clipele alea cum e sa ai mancare in fata si sa nu ai curajul sa intinzi mana spre ea? Sau cum te simti cand te trezesti si sa fii pus la masa, fara sa fii intrebat daca iti e foame sau ce vrei sa mananci?
Empatia ar trebui sa fie la baza tuturor lucrurilor si cred cu tarie ca din momentul in care devii parinte ar trebui sa fie si mai tare acolo. Devenit parinte, am simtit acut orice plans de copil, orice copil pe care il vad abuzat sau care sufera.
Pur si simplu, o alta poarta s-a deschis acolo. Un copil care intinde mana dupa mancare si iti cere este un copil sanatos. Doar ca tu ca adult nu incerci sa te pui macar o data in micii lui pantofiori si sa incerci din pozitia aia sa ii oferi ce are nevoie.
Sa vezi lucrurile din cealalta perspectiva este esential pentru noi, pentru evolutie, pentru bunastare si pentru tot ce vrem sa oferim viitorului prin copiii nostri. Si nu e vorba doar de mancare, este vorba despre tot ce avem. Pentru ca in fond, ce inseamna educatie?
Ceea ce este important sa iti amintesti in fiecare zi este ca, oricat de grea ar fi aceasta calatorie, copilul este un aliat al tau si nu face lucruri intentionat si ar trebui sa il privesti ca pe un partener cu care colaborezi. In felul lor, ei incearca sa faca mai bine, sa incerce si e important ca tu sa il sprijini cat de bine poti.
Ca sa fie si mai simplu, o sa vin cu o poveste de la o mama din comunitatea noastra. Si e doar unul dinte momentele in care copiii nostri ne uimesc si ne fac sa ne gandim macar o clipa la ce suntem si ce facem.
Fetita ei de 6 ani a fost si este un copil mofturos. A mancat limitat inca de la diversificare, dar intr-o zi ceva s-a intamplat.
Era impreuna cu fratele ei mai mic (3 ani) in bucatarie. Fetita se uita fix la el cum devora singur legumele din ciorba si cu cealalta mana manca o bucata de rosie.
- Mami, mi-ar fi placut sa fiu ca el sa pot manca de toate!
In acel moment ceva s-a intamplat in mintea mamei. Atata timp in care a facut o mie de lucruri sa o convinga sa manance, sa incerce chestii noi. Mancare, nervi, rugaminti...dar in acelasi timp si copilul a trecut prin aceleasi lucruri. A incercat si el in felul lui sa faca fix acelasi lucru.
Si toate astea in timp ce, fiind primul copil, a primit toata atentia; a stat si a participat la mesele in familie; a avut parte de mancare separata, i s-a gatit constant ce a vrut mai ales cand nu ii placea ceea ce i se servea.
A avut parte de un program de masa si s-a incercat cam totul ca sa isi diversifice meniul. Si uneori, a fost deschisa sa incerce ceva nou chiar daca nu era pe lista preferatelor.
Cu alte cuvinte, chiar si un copil mic stie ce are de facut ca sa lucreze la lucrurile la care simte ca pot fi imbunatatite.
Chiar daca pare greu de crezut, lucrurile astea se intampla. Mofturile la masa nu sunt si nu trebuie sa fie o batalie continua. Nu sunt mereu doar razgaieli, de altfel normale la toti copiii.
Iar daca luam in calcul ca sunt destule sfaturi si retete la modul "cum sa iti pacalesti copilul sa manance carne" sau "ciorba de pui cu legume ascunse" etc ne dam seama ca directia in care se duce abordarea asta este spre manipulare, spre lupta si nu spre colaborare.
Nu e tot timpul cand ai un copil mofturos despre a-l pacali sa manance!
Pentru ca de fapt in mintea unui copil lucrurile se traduc altfel:
- sa mananci bine inseamna sa termini tot din farfurie
- ce si cat mananca are legatura cu ce primesc dupa sau cat de mult sunt apreciati
Abordarea asta este cu atat mai "agresiva" la bunici si ingrijitori:
- Hai, mananca tot din farfurie!
- Daca nu mananci ce ti-am facut nu mai vezi desert!
- Ia uite X cat a mancat, ce stai si te uiti la mancare!
E destul de evident ca o astfel de abordare nu ajuta copilul si nici nu incurajeaza un moment relaxat de la masa. De fapt, e chiar o cale mai usoara sa degradezi si mai tare relatia cu el, sa ii cresti anxietatea si sa contribui tu ca adult din a face din ora mesei un moment care sa ii creeze si mai tare repulsie.
Ori masa si ceea ce se intampla (ideal impreuna cu toata familia) este si ar trebui sa fie cel mai bun moment al unei familii. Bucuria de a sta impreuna, de a impartasi experienta, mancare si bucurie este ceea ce ne face mai umani si ne ofera acel moment de stop intr-o viata si asa prea agitata.
Momentele astea nu mai revin. Orice putem face, dar nu putem readuce timpul alaturi de cei dragi. Si asta ar trebui sa fie un motiv in plus sa apreciem si mai mult ce avem in fata. Mancarea este bucurie nu motiv sa ne umplem stomacul si sa fortam si pe cei mici sa faca asta.
Da, avem nevoie e mancare sa traim, dar avem nevoie de liniste si bucurie sa traim bine, impliniti si bucurosi. Este ceea ce trebuie sa le transmitem lor in primul rand!
Asa ca sper sa tineti minte acest lucru: faptul ca un copil este mofturos la masa de cele mai multe ori nu este alegerea lui. Oricat de mofturos ar fi, poti fi convins ca si el isi doreste mai multe lucruri de la el. Si el vrea sa se bucure de masa oricat de limitata ar fi aria lui. Si el vrea sa simta bucurie si sa se simta apreciat si inteles de familia lui.
Daca ai nevoie de ajutor, poti oricand sa apelezi la resursele gratuite de aici. Primul pas pe care ti-l recomand este sa incerci sa te organizezi cu masa. Descopera ce ii place, fa o lista a lucrurilor pe care le gatiti si le mancati impreuna. Planificarea este un pas ignorat de multe familii, dar este extrem de important.
Este unul dinte lucrurile care pentru noi a fost poate cel care ne-a ajutat sa descoperim si ce ne place noua si cum sa integram copilul in programul nostru. Pentru ca, chiar daca poate la unii dintre voi e diferit, avem de fapt 1 masa pe zi in care o petrecem cu copilul. Ceilalti sunt mai fericiti, dar daca nici la acea singura masa pe care o avem impreuna saptamanal nu ne bucuram, toate eforturile noastre sunt doar vanitate.
Ca sa iti ajuti copilul sa manance mai bine, ar trebui sa fie mai putin despre noi si mai mult despre ei, despre cum sa ii sprijinim si sa le aratam ca lucrurile se construiesc impreuna.
Ca o echipa, lucrurile devin mai usor de facut. Trebuie sa ii sprijinim, sa le oferim flexibilitate si limite ca ei sa creasca cu adevarat si sa devina printre altele si adultii care au educatie, inclusiv alimentara.
Dar cel mai important lucru pe care il poti oferi copilului tau mofturos este suportul, nu pacalirea.
Asa ca toate tehnicile de a-l pacali care iti trec prin cap ar trebui sa te faca sa te gandesti:
- il ajut de fapt pe copil sau fac totul pe ascuns?
- cum m-as simti daca cineva mi-ar face mie asta?
- cat timp am alocat ca sa il intreb ce simte?
- imi accept copilul asa cum e?
- cat de multa iubire si suport ii arat?
Adu-ti aminte ca cel mai probabil copilul tau mananca si are cateva alimente favorite. Sprijinul pe care il oferi poate sa aiba multe forme, in functie de unde are mai putina putere. O imbratisare, o vorba si un ras au efect mai mare decat orice terapie.
Fa un exercitiu si conecteaza-te cu el mai mult la masa. Nu vorbi doar de mancare si de cat trebuie sa manance. Unii copii sunt in etapa in care doar cand aud de masa devin agitati si nervosi si chiar daca esti in etapa asta, poti sa lucrezi sa derulezi si sa refaci masa intr-un moment bun si vesel.
Am vazut familii in care nu se mai analizeaza mancarea celuilalt, in care copilul mananca ce vrea si cat vrea. Si cred ca asta e o bucata importanta a educatiei alimentare.
Aceasta simpla schimbare poate sa modifice radica modul in care vei sta de acum cu copilul la masa, in care mananca, in care vede cum te raportezi tu la mancare.
O schimbare mica poate, dar care poate fi un start pentru a transforma copilul tau mofturos intr-unul care sa se bucure in primul rand de companie, de veselie si de ce este in jurul farfuriei.
