Scriem destul de des in materialele noastre despre importanta mancatului impreuna. Cum un todler abia sta 3 minute pe scaun cand il pui la masa, e normal sa ne gandim cum sa facem sa stea mai mult, ce jocuri sa mai inventam si in acelasi timp sa il facem sa si manance!
Hai sa luam unul dintre scenariile astea: vii de la munca, va asezati la masa si copilul are chef de joaca. Mancarea se raceste.
Sau, copilul mofturos nu vrea sa incerce nimic din ce ai gatit, vrea iar paste ca ieri si alaltaieri...la munca nu a fost prea ok, stress la maxim si ziua nu s-a terminat...
Este acel moment in care cina se transforma in 5 minute. Nervi, santaj, dezordine.
Si acum ajungem la mailurile si mesajele de la voi.
" Cum fac sa conving copilul sa stea la masa?"
" Nu am timp cand ajung seara sa gatesc ceva nou, ce metode pot aplica sa impac pe toata lumea?"
" Chiar daca cina e singurul moment in care mancam cu totii, e pe zi ce trece mai greu si totul se transforma in haos!"
Azi vorbim despre o super solutie pe care am aplicat-o cu succes si la noi acasa si pe care o veti regasi ca sugestie si in viitorul nostru curs despre planificarea meselor pentru familiile care sunt in situatia asta.
Daca vrei sa afli cand lansam noul curs te poti inscrie dand click pe bannerul de mai jos. In plus, o data abonat vei primi 5 mailuri cu sugestii de organizare in planificare ce sper sa te ajute.
Solutia aceasta de care vorbim azi este una ieftina si usor de implementat, pentru ca, noi ca parinti moderni avem timpul limitat. Trafic, ore peste program care ne fac sa ajungem acasa mult dupa ora standard a cinei.
Ce mai mancam azi, ce mai facem cu copilul?
Ei bine, solutia la momentele astea este un bufet suedez. Sau bufet, cum vrei sa ii spui. Ideea din spate e aceeasi.
De ce un bufet?
Pentru ca iti garantez ca va manca toata lumea!
Usor de asezat, fiecare mananca ce vrea, poti implica toti membrii familiei si, in plus, testezi alimente noi cu copilul mofturos. Expunerea e cea mai buna varianta pe care o ai mereu la indemana!
Nu vede, nu mananca!
In mare, tot ce ai de facut este sa ramai la lucrurile simple. Un bar inseamna cateva felii de paine prajite sau lipii, branzeturi, legume, carne si sosuri. Poti pune si fructe, e delicios mai ales vara sa combini pepene cu branza sarata sau proscuitto.
Iata motivele pentru care merita sa incerci un bufet suedez
- mancarea e separata, ceea ce e mai usor de preparat, dar si extrem de placut pentru copiii mofturosi care nu agreeaza mancarea amestecata
- usor sa incluzi legume proaspete, negatite
- poate fi distractiv pentru copii: isi aleg ce vor in propria farfurie, ii poti implica la asezare si chiar sa le faci anumite modele in farfurie.
- fiindca toti copiii adora paine, ea va fi un element principal - cumpara una buna de la brutarie sau un pachet de painici pentru bruschete; fiecare mananca ce vrea, corect?
Suna, bine ce am de facut?
- poti sa faci asta intr-o seara in care nu ai chef de gatit sau vineri cu ce mai aveti prin frigider inainte de cumparaturile din weekend; faci economie si in plus gasesti un rost jumatatilor uitate prin frigider
- pune la masa o varietate de proteine: branzeturile inaintea mezelurilor, dar daca tot vrei sa pui felii delicioase pe masa alege ceva de calitate; poti folosi chiar si sardine, chifetlute, creveti, somon afumat, toate sunt minunate in combinatii si transformate in tartine (ia ganditi-va la o felie de paine prajita cu putin crema de branza si somon afumat!)
- taie felii de castravete, rosii si pune salata, varza sau spanac, nuci si felii de avocado; incearca sa fii cat mai creativ
- alege 1-2 sosuri ca sa iti pregatesti terenul pentru alte feluri. Asa cum am spus si in Fisa de Preferinte exist o legatura intre alimente, deci e bine sa profiti de exemplu sa expui copilul la rosii ca ulterior sa ii poti face paste cu sos de rosii
- foloseste des ulei de masline, noi il avem mereu pe masa si merge la fix cam cu orice
Idei de pus pe masa
- rosii si castraveti
- fasole boabe
- dovlecel pane
- pesto
- ciuperci trase la tigaie
- bacon
- ceapa berde
- baby spanac
- mozzarella
- salam uscat
- rosii uscate
- nuci
- pepene, smochine, struguri
- porumb dulce
- avocado
- ardei copt
- salata de vinete
- somon afumat
Daca esti in pana de idei, gandeste-te la preferintele familiei si incearca sa deconstruiesti meniurile. Atat timp cat le pui separat si vrei sa incerci metoda asta, cel putin fa totul sa fie districtiv si implica pe toti sa contribuie.
Timpul va trece mai usor si in plus, veti reusi sa mancati impreuna!